Ce spun sursele despre întemeietorul Islamului?

Cronica lui Tabari (838-923)

Despre bătălia de la Badr

”Profetul îşi stimula întotdeauna soldaţii. Un om din Ancâr, numit Omair, fiul lui Hammâm, avea în mână câteva curmale, pe care le mânca sub privirea Profetului. Acesta, îmboldindu-i pe soldaţi zise: “Nu vă trebuie, pentru a ajunge în Paradis, decât să găsiţi martiriul.” Omair, auzind vorbele acestea, zvârli curmalele spunând: “Dacă este aşa, sunt sătul de curmale până când intru în paradis.” Îşi scoase sabia, se aruncă în rândurile duşmanilor, lovi şi omorî mai mulţi dintre aceştia şi fu, la rândul său, ucis.”

Despre omorârea lui Ka’ab, fiul lui Aschraf

”În aceeaşi zi de întâi a lunii rabî’a Profetul trimise pe cineva să-l omoare pe Ka’ab, fiul lui Aschraf, din partea căruia suportase mai multe injurii […] într-o zi, pe când se afla în mijlocul însoţitorilor săi şi se vorbea de Ka’ab, fiul lui Aschraf, Profetul se plânse de acesta şi spuse: “Cine-şi va da viaţa lui Dumnezeu şi-l va omorî pe omul acesta?” Unul din Ancâr, numit Mohamed, fiul lui Maslama, spus: “Eu mă voi duce şi-l voi ucide, o, apostol al lui Dumnezeu!” Profetul îi mulţumi cu vioiciune.

<După ce l-au omorât pe Ka’ab şi pe soţia acestuia, trimişii revin la Profet>

Mijea de ziuă atunci când intrară în oraş. Îl găsiră pe Profet ocupat cu rugăciunea şi-i dădură seamă de ceea ce tocmai înfăptuiseră. Profetul a fost foarte fericit, îi aduse mulţumiri lui Dumnezeu şi le mulţumi.”

Despre bătălia de la O’hod

”După aceea Profetul le spune însoţitorilor săi: “Veniţi, sunt deasupra noastră.” El vru să urce muntele, dar greutatea celor două puternice cuirase îl împiedica să meargă. Exista acolo, pe munte, o piatră pe care voia să se aşeze. Tal’ha, fiul lui Abdallah, îl ajută punând picioarele Profetului pe ceafa sa şi ridicându-l astfel până la piatră, pe care acesta se aşeză. Profetul îi zise: “Tocmai te-ai făcut demn de paradis.” Abu Sofyân, zărindu-l, îi strigă:” Zi pentru zi!” adică: aţi avut victoria la Bedr, noi la O’hod. Profetul îi replică: “Nu-i acelaşi lucru. Morţii voştri sunt în infern, iar ai noştri în paradis […]” Dumnezeu trimise din cer nişte îngeri pentru a umple de groază inimile necredincioşilor. Cu excepţia zilei de la Bedr, îngerii n-au luptat niciodată.”

Jean Flori, Război sfânt, jihad, cruciadă. Chişinău: Cartier,2003, 264-266.