Muhammad – Profetul lui Allah, profetul sabiei

Conform multor istorici, Muhammad a excelat in mai multe directii, comparativ cu alte mari personalitati ale istoriei iniversale. O descriere in acest sens este facuta de istoricul Michael H. Hart in prestigioasa sa lucrare -"Cei 100 - O ierarhizare a celor mai influente personalitati din istorie" :"Decizia mea de a-l pune pe Muhammad pe primul loc al clasamentului celor mai influente personalitati i-ar putea surprinde pe unii cititori si ar putea fi atacata de catre altii. Insa el a fost singura personalitate din istorie care a excelat deopotriva in planul religios, politic, social si militar".                                                                                         Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah asupra sa, dupa cum spun de fiecare data musulmanii cand se refera la numele profetului lor), are o prima parte a biografiei invaluita in ceata. Datele despre copilaria si adolescenta Celui Laudat (acesta este sensul cuvantului Muhammad in limba araba), ne parvin in primul rand din Coran, restul de fapte si informatii povenind din Hadith (Traditiile orale). Se stie ca fiul lui Abdallah din clanul Quraysitilor care se ocupau cu negustoria, s-a nascut in preajma anului 570, dupa moartea violenta a tatalui sau. Micul Muhammad ramane orfan si de mama la frageda varsta de 6 ani, fiind crescut apoi de bunicul sau. La scurt timp, Muhammad este infiat si crescut de Abu Talib, unchiul sau dupa mama. In prima parte a tineretii, viitorul profet a fost nevoit sa devina pastor de oi si capre, spre a se putea intretine. La varsta de 25 de ani, printr-o conjunctura favorabila, intra in slujba unei vaduve bogate, cu 15 ani mai mare decat el, denumita Khadige. Ajunge in scurt timp conducator al caravanelor vaduvei care faceau comert in Siria. Cucerita de caracterul integru si de forta interioara a tanarului, Khadige, care pana atunci respinsese numerosi pretendenti bogati la casatorie, accepta sa-i devina sotie. In traditiile islamice, lui Khadige i se acorda un respect deosebit, deoarece este prima fiinta convertita la Islam, musulmanii pastrand-o si astazi in suflete ca pe una dintre cele "patru femei pure" ale Islamului, alaturi de Fecioara Maria, mama lui Iisus Christos, Fatima, una din ficele profetului si fiica faraonului care l-a salvat pe micul Moise din apele involburate ale Nilului.

Muhammad – Profetul lui Allah, profetul sabiei

Muhammad – Profetul lui Allah, profetul sabiei

Acum aproape 1.430 de ani, in clanul hasemit al arabilor Quraysiti din Mecca, se nastea un copil ale carui viziuni si profetii guverneaza si astazi peste crezul religios a miliarde de oameni. Destinul si menirea sa aveau sa fie unice si nemaivazute. El a fost Muhammad, ultimul dintr-o insiruire de profeti semiti precum Moise, Solomon, David sau Iisus. Pentru musulmani, profetul Islamului este, inainte de toate, omul ales de Allah “sa avertizeze” si sa transmita revelatiile sale omenirii, autentificand astfel mesajul initial al lui Avraam.

Un simplu cioban analfabet?

"A venit la voi un trimis chiar dintre voi, caruia-i sunt grele necazurile ce va lovesc, care este plin de grija pentru voi, iar cu dreptcredinciosii este el milostiv si indurator" - Coranul, (Sura At Tawba: 128)

Destinul ultimului mare profet al omeniri nu parea sa prefigureze dimensiunea social-spirituala pe care o va deschide umanitatii cel care la prima vedere parea a fi un doar pastor aparut in anonimatul total al Desertului Arabiei. Cu toata originea sa sociala modesta, copilul nascut in cort avea sa schimbe, la propriu, lumea. Lider suprem, personalitate geniala, profet inspirat de Dumnezeu, conducator providential, razboinic redutabil, cap de familie ireprosabil, Muhammad a fost caracterizat in fel si chip de istorici, analisti politici, psihologi sau credinciosi musulmani, fara ca cineva sa se aproprie cu adevarat de personalitatea covarsitoare a celui care a fondat Islamul, una dintre cele mai mari si mai interesante religii revelate vreodata omenirii.

Ce spun sursele despre întemeietorul Islamului?

Moartea Profetului şi disputa dintre Omar şi Abu Bakr (Ibn Ishaq)

”După cele povestite de Al-Zuhri lui Sa’id ibn al-Musayyib din neamul Abu Hurayra aflăm că:

Atunci când Porfetul a murit, Umar a mers la moschee şi a spus: „Unii dintre necredincioşi vor spune că Profetul a murit, dar, în numele lui Dumnezeu, el s-a dus să-L întâlnească pe Atotputernicul aşa cum s-a ascuns vederii (în muntele Sinai) celor din neamul său timp de 40 de zile. În numele lui Dumnezeu, Profetul se va întoarce printre noi aşa cum Moise s-a reîntors şi va tăia mâinile şi picioarele acelora care au spus că el ar fi murit.” Când Abu Bakr a auzit ce se întâmplase, a venit la uşa moscheii în timp ce Umar vorbea astfel celor adunaţi acolo. Nu s-a oprit să-l asculte, ci a mers drept în iatacul Aishei, unde se afla Profetul, care zăcea acoperit cu o mantie yemenită. Văzându-l i-a dezvelit faţa, l-a sărutat spunându-i: „eşti mai drag inimii mele decât îmi sunt mama şi tata. Ai gustat din moartea pe care Domnul a trimis-o, dar o a doua moarte nu te va mai lua.”

Apoi a întins la loc mantia peste faţa Profetului şi a ieşit. Pentru că Umar le vorbea în continuare celor din moschee, Abu Bakr i-a spus: „Încet, Umar, nu mai vorbi.” Dar Umar nu ia dat ascultare şi a continuat să vorbească, iar când Abu-Bakr a văzut că nu vrea să se oprească, s-a dus lângă el şi a început să le vorbească oamenilor. Aceştia l-au lăsat pe Umar şi s-au strâns în jurul lui să-l asculte. Mulţumindu-i Domnului mai întâi, Abu Bakr le-a vorbit astfel celor din jurul lui: „Voi, oameni, dacă îl veneraţi pe Mahomed, atunci trebuie să aflaţi că Mahomed a murit; trebuie să-l veneraţi pe Domnul, căci doar el este nemuritor şi etern.” Apoi a recitat următorul verset: „Mahomed nu e altceva decât un Apostol, la fel cum au fost ceilalţi Apostoli înaintea lui. Dacă el ar muri sau dacă ar fi ucis, v-aţi întoarce faţa de la el? Cel care cred în moartea lui păcătuieşte în ochii Domnului şi Domnul îi va răsplăti pe cei care sunt credincioşi” (Coranul (3:144). În numele Domnului, nimeni dintre cei de acolo nu ştia despre acel verset până când Abu Bakr nu l-a recitat în acea zi. Oamenii au început să  repete îndată ce l-au auzit. Umar spuse: „In Numele Domnului, când l-am auzit pe Abu Bakr spunând aceste versuri, mi-a fugit pământul de sub picioare şi am căzut la pământ, dându-mi seama că, într-adevăr Profetul murise.”

apud F. E. Peters,Mahomed şi originile Islamului,244-245.

Ce spun sursele despre întemeietorul Islamului?

Ce spun sursele despre întemeietorul Islamului?

Întoarcerea lui Muhammad la Mecca (Ibn Ishaq).

”Trimisul poruncise pregătiri pentru o incursiune în scop de prădare, iar Abu Bakr tocmai venise să-şi vadă fata (care era şi soţia lui Muhammad) Aisha în timp ce ea îi muta unele din lucrurile Apostolului. El a întrebat-o dacă Trimisul îi poruncise să pregătească totul, iar ea i-a confirmat zicându-i că ar face bine să procedeze şi el la fel. Totuşi, ea i-a spus că nu ştie unde merg trupele. Mai târziu Muhammad i-a informat pe oameni că el era în drum spre Mecca şi le-a ordonat să înceapă şi ei pregătirile. El a spus: „O, Doamne, ia-le urechile şi ochii qurayshiţilor astfel încât să-i luăm prin surprindere pe pământul lor,” iar oamenii s-au pregătit de noua incursiune. […]

După ce mulţimea s-a potolit, Trimisul Domnului a intrat în Mecca şi s-a dus direct la altar, pe care l-a înconjurat de şapte ori călare pe cămila sa, atingând Piatra Neagră cu toiagul pe care-l avea în mână. După ce a făcut acest lucru, el i-a poruncit lui Uthman ibn Talha să-i înmâneze cheile de la Kaaba şi, după ce a deschis uşa, a intrat. […] Profetul a intrat în Mecca în ziua biruinţei şi a găsit acolo 360 de idoli pe care Iblis (sau Satana) îi întărise cu plumb. Trimisul Domnului s-a dus lângă ei, aţintindu-i cu toiagul, a spus: „Adevărul a ieşit la lumină, iar neadevărul s-a sfârşit” (Coranul 17:81). Apoi a arătat cu toiagul înspre ei şi idolii au căzut unul peste altul şi s-au sfărâmat. […]

Pentru a-şi hotărî atitudinea faţă de islam, arabii aşteptau să vadă ce s-a întâmplat cu neamul qurayshiţilor şi cu Apostolul. Pentru că qurayshiţii erau conducătorii şi călăuzitorii oamenilor, poporul sfântului templu (din Mecca) şi adevăratul neam al lui Ismael, fiu al lui Avraam; iar arabii cei puternici nu contestau asta. Qurayshiţii erau cei care declaraseră război Trimisului şi i se împotriviseră lui. Când Mecca a fost ocupată, iar qurayshiţii deveniseră supuşii lui, şi el îi îngenunchease în faţa islamului, iar arabii au ştiut că nu pot lupta împotriva Trimisului şi nici nu pot să-i arate duşmănie, ei au intrat în religia Domnului „în grămezi,” după cum spune Domnul, venind către el din toate direcţiile […]”

 apud F.E. Peters, Mahomed şi originile Islamului, p. 226.

Ce spun sursele despre întemeietorul Islamului?

Cronica lui Tabari (838-923)

Despre bătălia de la Badr

”Profetul îşi stimula întotdeauna soldaţii. Un om din Ancâr, numit Omair, fiul lui Hammâm, avea în mână câteva curmale, pe care le mânca sub privirea Profetului. Acesta, îmboldindu-i pe soldaţi zise: “Nu vă trebuie, pentru a ajunge în Paradis, decât să găsiţi martiriul.” Omair, auzind vorbele acestea, zvârli curmalele spunând: “Dacă este aşa, sunt sătul de curmale până când intru în paradis.” Îşi scoase sabia, se aruncă în rândurile duşmanilor, lovi şi omorî mai mulţi dintre aceştia şi fu, la rândul său, ucis.”

Despre omorârea lui Ka’ab, fiul lui Aschraf

”În aceeaşi zi de întâi a lunii rabî’a Profetul trimise pe cineva să-l omoare pe Ka’ab, fiul lui Aschraf, din partea căruia suportase mai multe injurii […] într-o zi, pe când se afla în mijlocul însoţitorilor săi şi se vorbea de Ka’ab, fiul lui Aschraf, Profetul se plânse de acesta şi spuse: “Cine-şi va da viaţa lui Dumnezeu şi-l va omorî pe omul acesta?” Unul din Ancâr, numit Mohamed, fiul lui Maslama, spus: “Eu mă voi duce şi-l voi ucide, o, apostol al lui Dumnezeu!” Profetul îi mulţumi cu vioiciune.

<După ce l-au omorât pe Ka’ab şi pe soţia acestuia, trimişii revin la Profet>

Mijea de ziuă atunci când intrară în oraş. Îl găsiră pe Profet ocupat cu rugăciunea şi-i dădură seamă de ceea ce tocmai înfăptuiseră. Profetul a fost foarte fericit, îi aduse mulţumiri lui Dumnezeu şi le mulţumi.”

Despre bătălia de la O’hod

”După aceea Profetul le spune însoţitorilor săi: “Veniţi, sunt deasupra noastră.” El vru să urce muntele, dar greutatea celor două puternice cuirase îl împiedica să meargă. Exista acolo, pe munte, o piatră pe care voia să se aşeze. Tal’ha, fiul lui Abdallah, îl ajută punând picioarele Profetului pe ceafa sa şi ridicându-l astfel până la piatră, pe care acesta se aşeză. Profetul îi zise: “Tocmai te-ai făcut demn de paradis.” Abu Sofyân, zărindu-l, îi strigă:” Zi pentru zi!” adică: aţi avut victoria la Bedr, noi la O’hod. Profetul îi replică: “Nu-i acelaşi lucru. Morţii voştri sunt în infern, iar ai noştri în paradis […]” Dumnezeu trimise din cer nişte îngeri pentru a umple de groază inimile necredincioşilor. Cu excepţia zilei de la Bedr, îngerii n-au luptat niciodată.”

Jean Flori, Război sfânt, jihad, cruciadă. Chişinău: Cartier,2003, 264-266.